Cum a ajutat filosofia la dezvoltarea inteligenței artificiale?

Care este relația dintre filozofie și AI? Filosofia, cu cercetările sale asupra naturii cunoașterii, raționamentului și conștiinței, a jucat un rol esențial în modelarea bazelor IA. Una dintre întrebările fundamentale cu care s-au confruntat filozofii este natura inteligenței umane. Teoriile filozofice ale logicii, raționamentului și limbajului au oferit bazele modelelor și algoritmilor de calcul ai sistemelor AI. Mai mult, dezbaterile filozofice în jurul conștiinței, percepției și raționamentului moral au stimulat discuții despre dacă AI poate poseda aceste calități și ce implicații etice apar din crearea mașinilor inteligente.

Logica și filosofia inteligenței artificiale

Influența și contribuția pe care logica le-a avut la dezvoltarea IA este mai mult decât evidentă. De aceea, în primul rând, vom analiza semnificația acesteia și vom explora care idei în special au fost cele care au contribuit la dezvoltarea IA.

Aristotel (384-322 î.Hr.) a fost primul care a formulat legi care guvernau raționalitatea: el a inventat primul sistem de logică formală. În timp ce contribuțiile sale specifice la dezvoltarea inteligenței artificiale au fost indirecte din cauza decalajului mare dintre epoca sa și apariția AI ca domeniu, unele dintre conceptele și metodele sale filozofice au influențat cercetarea și dezvoltarea AI.

Aristotel a inventat un sistem de silogisme care trebuia să ghideze deducțiile corecte și valide. Silogismele au fost primul pas către mecanismul de bază care ar permite oamenilor să tragă concluzii din premise într-un mod mecanic. Aceasta a pus bazele logicii formale și raționamentului deductiv contemporan. Sistemele AI folosesc algoritmi pentru a procesa informații, a face inferențe și a trage concluzii. Cadrul logic al lui Aristotel a oferit o bază pentru construirea modelelor computaționale de raționament pe care le folosesc acești algoritmi.

Leonardo da Vinci (1452-1519) a fost unul dintre primii ingineri care au proiectat un calculator mecanic. Nu a fost construit niciun prototip funcțional pe baza acestui design în timpul vieții lui da Vinci. Au existat încercări recente – de succes – de a construi un calculator bazat pe aceste modele.

Blaise Pascal (1623-1662) a construit una dintre primele mașini de calcul funcționale când avea doar 18 ani. Era un calculator mecanic de bază care putea efectua adunări și scăderi. Mașina este acum cunoscută ca mașina lui Pascal sau, uneori, ca Pascaline.

Câteva decenii mai târziu, Gottfried Wilhelm Leibniz (1646-1716) a construit un calculator mecanic care era ceva mai sofisticat decât al lui Pascal. Calculatorul lui Leibniz, cunoscut acum sub numele de socoteala în trepte, putea nu numai să adună și să scadă, ci și să înmulțească și să ia rădăcina pătrată a unui număr. Aceste invenții au dus la speculații că mașinile ar putea merge dincolo de a fi simple calculatoare și ar putea de fapt gândi și acționa în moduri similare ființelor umane. Thomas Hobbes a sugerat o idee similară în a lui Leviatan : „Căci ce este inima decât un izvor; și nervii, dar atâtea șiruri, și articulațiile, dar atâtea roți.”

Deși Leibniz nu a contribuit în mod specific la dezvoltarea inteligenței artificiale în sensul modern, ideile și munca sa au pus bazele pentru anumite aspecte ale AI. Leibniz a dezvoltat calculul , un cadru matematic care a revoluționat raționamentul științific și matematic. Calculul oferă baza pentru multe tehnici AI, cum ar fi algoritmii de optimizare, recunoașterea modelelor și algoritmii de învățare automată care se ocupă de sistemele continue și dinamice.

Leibniz a conceput ideea unei caracteristici universale, a unui limbaj simbolic sau a unui sistem de notație care ar putea reprezenta toate cunoștințele și să faciliteze comunicarea precisă. Deși viziunea sa pentru o limbă universală nu a fost realizată în timpul vieții sale, conceptul a influențat lucrările ulterioare în limbaje formale și sisteme simbolice, care sunt fundamentale pentru AI. Dezvoltarea limbajelor formale a fost un pas semnificativ spre dezvoltarea inteligenței artificiale.

Contribuția lui Descartes la dezvoltarea IA

Acești filozofi au susținut că mintea funcționează după reguli logice. Având în vedere un set de reguli logice, putem construi sisteme în lumea materială, sisteme care imită aplicarea acestor reguli. Rene Descartes (1596-1650) chiar a propus o viziune care afirmă că mintea este deja un astfel de sistem. Lucrarea lui Descartes a popularizat problema minte-corp și a dezvoltat ideea de dualism , care este ideea că există o separare fundamentală între minte și corpul fizic.

Această idee a stârnit discuții și dezbateri despre natura conștiinței și a cunoașterii. Aceste dezbateri au fost de neprețuit pentru cercetarea AI, determinând pe mulți să susțină că aveam nevoie de o imagine completă a minții și a operațiunilor sale înainte de a putea dezvolta AI pe deplin. Problema minte-corp și ideile care o înconjoară sunt cheia pentru a ne da seama ce trebuie să facem pentru a crea ceva ca o minte. Descartes a subliniat puterea raționamentului uman și a gândirii logice. Metoda sa de îndoială sistematică a influențat dezvoltarea logicii formale și a abordărilor raționaliste ale cunoașterii.

Descartes credea că mintea, sau gândind lucruri este un tip separat de substanță care este imaterială și separată de lumea fizică. O alternativă la dualism este materialismul, care susține că mintea este de fapt materială într-un anumit sens și, ca atare, funcționează în conformitate cu legile naturale. Materialiștii au fost nevoiți să ia în considerare problema liberului arbitru: cum pot oamenii să facă alegeri și să gândească liber dacă operațiunile minții sunt pe deplin determinate de cauzele lor fizice?

Explorarea surselor cunoștințelor noastre: gândirea ca calcul

Acum, din moment ce am stabilit că mintea manipulează cunoașterea, următoarea problemă este să examinăm acea sursă de cunoaștere. Empirismul modern începe cu cel al lui Francis Bacon (1561-1626) Organ nou . El a subliniat importanța experienței în dobândirea cunoștințelor. În acest moment, trebuie să remarcăm că prin „experiență”, el a înțeles experimentarea și observarea, care este un fel de treabă pe care o face omul de știință pentru a confirma sau respinge o anumită teorie sau afirmație.

Empirismul a fost caracterizat în continuare prin acest dicton de John Locke (1632-1704): „Nimic nu este în înțelegere, ceea ce nu a fost primul în simțuri.” Prin aceasta, empiriștii au dezvoltat o apărare față de raționaliști, care susțineau că rațiunea este sursa supremă a cunoștințelor noastre. Mai târziu, David Hume (1711-1776) a examinat încrederea minții pe principiul inducției: multe reguli generale sunt dobândite prin expunerea la asocieri repetate între elementele lor.

Bazându-se pe lucrările timpurii ale Ludwig Wittgenstein (1889-1951), celebrul Cerc de la Viena, condus de Rudolf Carnap (1891-1970), a dezvoltat filozofia pozitivismului logic, o nouă filozofie empiristă. Pozitivismul logic a susținut că toate cunoștințele pot fi caracterizate prin teorii logice legate de propoziții de observație care, la rândul lor, corespund intrărilor senzoriale, adică datele brute pe care le adunăm despre lume. Într-o anumită măsură, pozitivismul logic a combinat doctrinele raționalismului și ale empirismului. cartea lui Carnap Structura logică a lumii (1928) a postulat o procedură computațională pentru extragerea cunoștințelor din experiențe mai elementare; ca atare, a fost o teorie de pionierat a minții ca proces computațional.

Contribuția lui George Boole la dezvoltarea IA

Acum, să vedem de ce contribuția logicii a fost atât de importantă la dezvoltarea IA, în special a logicii lui Aristotel. Lucrarea lui Aristotel despre logică și raționament este importantă pentru că mai târziu a servit drept inspirație lui George Boole, un matematician și logician din secolul al XIX-lea. Sistemul de logică silogistică al lui Aristotel a oferit o bază pentru dezvoltarea logicii matematice a lui Boole, iar contribuția majoră a lui Boole la AI constă în dezvoltarea sa a algebrei booleene și a logicii booleene.

Boole a dezvoltat un sistem algebric simbolic numit algebră booleană, care a reprezentat relații logice și operații folosind ecuații algebrice și variabile binare. Algebra booleană formează baza pentru proiectarea circuitelor digitale și porțile logice booleene, care sunt componente fundamentale ale sistemelor de calcul moderne și ale tehnologiilor AI. Sistemul algebric al lui Boole a permis reprezentarea operațiilor logice folosind „porți” logice simple, cum ar fi porți AND (conjuncție), OR (disjuncție) și NOT (negație). Aceste porți pot fi combinate pentru a construi circuite complexe care efectuează operații logice.

Conceptul de porți logice și proiectarea circuitelor au oferit o bază practică pentru construirea de calculatoare digitale și pentru a pune bazele proceselor de calcul implicate în AI. Lucrarea lui Boole în logica simbolică, care a permis manipularea și analiza propozițiilor logice folosind simboluri și formule, a pus bazele raționamentului și deducției automate. Logica simbolică, care a fost inventată de Aristotel, oferă un cadru pentru exprimarea și manipularea relațiilor logice, care este esențială pentru sarcini precum sistemele bazate pe reguli, inferența logică și demonstrarea automată a teoremelor.

Conceptele fundamentale pe care le-au inventat Aristotel și Boole au avut un impact profund asupra dezvoltării inteligenței artificiale, servind drept blocuri pentru logica computațională, proiectarea circuitelor digitale, raționamentul automat și sistemele de regăsire a informațiilor. Munca lui Boole a oferit bazele pentru raționamentul logic și manipularea simbolurilor, care sunt esențiale pentru mulți algoritmi și tehnologii AI de astăzi.